În general, ne temem de necunoscut, de termenii interpretabili sau de situații pe care nu le putem controla. Hipnoza a fost de-a lungul timpului un subiect discutat și controversat, însă, odată cu dezvoltarea tehnicilor moderne de analiză și observație, se poate dovedi just și corect efectul ei. M. Erickson, cel de la care a pus bazele terapiei eriksoniene, le spunea deseori pacienților săi: “Există lucruri pe care le știți, dar nu știți că le știți. Când veți ști ceea ce nu știți că știți, atunci va veți schimba.” Dar oare ce înseamnă aceasta?

Luând problemele de la bază, e necesar să conștientizăm că fiecare ființă vie are probleme, dureri și temeri pe care le simte și le trăiește. Una dintre principalele obiective care ajută la rezolvarea acestora este formularea corectă a problemei, conştientizarea și înfruntarea ei. Hipnoza este una dintre modalitățile cele mai concrete de a accesa subconștientul. Suntem pe fugă, grăbiți, cu grijă la ziua de mâine și cu regret la cea de ieri, iar asta ne distrage atenția și ne dezechilibrează emoțional.

Cum funcționează hipnoza?

Cei mai mulți cred că hiponza este o stare de transă în care nu ai control asupra propriei persoane. Nimic mai neadevărat! Hipnoza este o stare plăcută și relaxantă, în care ai control 100% asupra minții tale și asupra corpului, terapeutul nu este magician și nici nu controlează minți. În hipnoză undele cerebrale se schimbă din Beta (starea normală) în Alpha (starea în care te afli chiar înainte de a adormi) și astfel te poți concentra pe un singur gând. De aici, prin ghidare și introspecție, se pot depăși și atenua probleme. În trecut, a fost folosită în războaiele mondiale pentru a ajuta soldații să treacă peste traume, iar Albert Einstein o folosea zilnic pentru că o consideră “o stare excelentă pentru mintea ta”.

Schimbarea depinde de noi înșine, suntem capabili de a ne schimba, avem instrumentele la îndemână. Este important să conștientizăm la timp problemele, sa recunoaștem adevărul și să avem întotdeauna curajul de a cere ajutor. Hipnoza eriksoniana este parte a terapiilor complementare oferite de ZEM Center Cluj-Napoca de psihoterapeutul si psihologul Dani Burla.

Hipnoza – prieten sau duşman?
5 (100%) 3 votes