Exista un stres pe care il au doar parintii? V-ați gândit vreodată că există un stres pe care îl au doar părinții? Ei bine acesta exista si se numește stres parental. Înainte de a vedea ce înseamnă specific stresul parental, ar fi bine să vedem cum este definit stresul în funcție de diverse discipline. Fiziologii şi endocrinologii dovedesc experimental că stresul este un răspuns al organismului la stimulările externe; sociologii sugerează că stresul se datorează caracteristicilor mediului în care trăim, iar psihologii argumentează că stresul rezultă din perceperea unei stări de autoineficienţă. Dacă e să ne gândim la stresul parental, acesta provine tocmai din trăirea unui sentiment de ineficiență în relația cu copilul. Atunci când există o mare discrepanță între ce se așteaptă părintele de la copil și ce face copilul în realitate, apare stresul parental.

Rolul de părinte, deşi foarte solicitant, este un rol care aduce multă satisfacţie. Cu toate acestea, dacă se suprapune cu multe alte roluri, poate coduce la stres parental. Fiecare părinte doreşte binele copilului său, însă de multe ori prin practici parentale deficitare, prin lipsa informaţiilor despre modul în care e bine să relaţioneze cu copilul, părintele îi face rău copilului fără însă a conştientiza acest lucru.

Sănătatea psihosocială a părinţilor poate avea un impact semnificativ asupra sănătăţii mentale a copilului. Altfel spus, dacă părintele este stresat, acest fapt va duce la un stres și la copil.

Caracteristicile temperamentale şi cognitive ale părinţilor pot accentua noncomplianţa sau comportamentul dificil al copilului. În cazul părinţilor care nu au experienţă, care sunt impulsivi, neatenţi, deprimaţi, ostili, care îşi resping copilul, probabilitatea de a avea copii cu un nivel mai ridicat de comportamente problematice este mai mare. Acest lucru apare deoarece aceşti părinţi acordă puţină atenţie copiilor sau deţin abilităţi inadecvate de monitorizare a comportamentului, strategii inconsecvente de management comportamental, sunt mai irascibili şi mai ostili faţă de copil şi oferă mai puţine întăriri pentru comportamente prosociale.

Dacă v-ați regăsit într-o oarecare măsură în acest articol, dacă vă simțiți stresat în rolul de părinte (indiferent de varsta copilului dvs.) și doriți să vă scădeți nivelul de stres, să relaționați mai bine cu copilul dumneavoastră și să simțiți mai multă satisfacție în rolul de părinte, vă așteptăm la ședințe individuale de parenting cu psihoterapeut Alexandra Jarda. In combinatie cu terapia Bowen, psihoterapia poate rezolva dezechilibrele emotionale si va  poate aduce starea de echilibru dupa care tanjiti.

Exista un stres pe care il au doar parintii?
Cat de util ti s-a parut acest articol?